Marcel Vela, fostul Ministru al Afacerilor Interne, îi felicită pe copiii care au filmat schingiuirea calului din Dumbrăveni. Politicianul este mulțumit că unul dintre agresori a ajuns în pușcărie

Fostul Ministru al Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, s-a arătat încântat de faptul că un sucevean a fost introdus în Penitenciarul Botoșani pentru a-și executa pedeapsa pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: lovire sau alte violenţe, rănirea sau schingiuirea animalelor, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Inculpatul și-a bătut calul cu sălbăticie, iar evenimentul a fost filmat de niște copii aflați în zonă.

Politicianul i-a felicitat pe copiii care au filmat evenimentul și care și-au riscat pielea pentru acea filmare. 

„Cât timp apreciem viața și salvăm suflete nevinovate, Planeta mai are o șansă.

Cât timp ne pedepsim criminalii din propria ogradă, atunci și națiunea are viitor!

Felicitări poliției!
Respect magistraților!

Bravo celor care au filmat și sesizat acest caz oribil”, a pus Marcel Vela pe profilul său de Facebook.

Adauga comentariu