Mașină burdușită cu haine și parfumuri contrafăcute depistată de polițiștii de frontieră pe un drum din Brodina

La data de 20 ianuarie 2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au executat o misiune specifică pe comunicaţia DJ 209G, pe raza comunei Brodina şi au oprit pentru control un autoturism Audi A8 condus de cetăţeanul român Remus H., în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza județului Galaţi.

„În urma controlului efectuat, lucrătorii noştri au observat în autoturism mai multe articole vestimentare şi parfumuri inscripţionate cu numele unor firme  cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute şi pentru care şoferul nu a putut prezenta  documente legale de provenienţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisarul șef Ilie Poroch – Serițan.

Gălățeanul, cu tot cu mașină, a fost dus la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea de 77 bucăţi articole vestimentare (pantaloni, tricouri, jachete) şi 23 parfumuri, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, produse susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma de 5.000 de lei, au fost confiscate de polițiștii de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma celor constatate, individului i s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, lucrare care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea soluţionării legale.

Adauga comentariu