Toată țara a auzit de activistul de mediu Daniel Bodnar din județul Suceava, cel după care aruncau cu pietre, în decembrie, hoții de lemne. Acesta este în spital ca urmare a unui accident rutier și are nevoie de o operație în Germania. Fratele său, judecătorul Alin Bodnar de la Judecătoria Sector 3 București, cel care în 2018 ținea discus de reprezentant al generației sale în fața președintelui Klaus Iohannis, a scris pe Facebook un mesaj emoționant despre și pentru fratele său, aflat în suferință.
„Daniel, tu ești un om puternic!
Ai fost, ești și vei fi, atât pentru familie, cât și pentru prieteni, un model de curaj și perseverență.
Întotdeauna ai luptat cu mult curaj și ai înfruntat greutățile pe care le-ai avut. Ai avut curajul să te îndrepți în direcția corectă, chiar dacă mulți se temeau să meargă în acea direcție. Ai avut voința și disponibilitatea de a renunța la multe lucruri pentru adevăr și dreptate, indiferent de costuri și consecințe. Deși aveai varianta comodă de a nu face nimic, te-ai simțit permanent responsabil să acționezi și ai făcut-o, împreună cu prietenii tăi. Ai continuat să lupți pentru că nu voiai să trăiești cu regretul anilor în care ai fi putut lupta mai mult. Niciun om nu ți-a putut fura viziunea ori să ți-o întunece. Ai spus permanent că în lupta ta, chiar dacă s-ar auzi doar strigătul tău solitar și fără ecou, nu vei descuraja și vei lupta în continuare pentru valorile în care crezi.
Puterea exemplului tău și credința în idealurile tale ne dau și nouă putere să trecem peste această perioadă dificilă și să fim optimiști că te vom vedea iarăși pe picioarele tale.
Evidențele exemplului tău ne încurajează pe noi, familie și apropiați, că în scurt timp vom vedea sănătate deplină în dreptul tău.
Suntem lângă tine”, a scris Alin Bodnar pe pagina sa de Facebook.
Persoanele care vor să sprijine recuperarea lui Daniel Bodnar, o pot face donând sume de bani în oricare dintre conturile de mai jos:
Bodnar Daniel
Cont în LEI - Banca Transilvania - RO05BTRLRONCRT0501378502, BTRLRO22
Bodnar Daniel
Cont în EURO – Banca Transilvania - RO79BTRLEURCRT0501378501, BTRLRO22
Bodnar Daniel
REVOLUT - GB06 REVO 0099 7013 1862 45, REVOGB21
Bodnar Simona
Cont în LEI – Banca Transilvania - RO60BTRLRONCRT0476112601
Donații se pot face și prin intermediul Facebook-ului, dând click AICI.
sursa material: clujust.ro
Alte știri despre acest subiect:
Adauga comentariu