Mesajul polițistului sucevean Bogdan Bănică pentru ministrul Carmen Dan: „Vei rămâne în amintirea colectivă ca cel mai incompetent, ocult, slugarnic și anost ministru al internelor”

Polițistul sucevean Bogdan Bănică, un aprig contestator al ministrului de interne Carmen Dan, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj dedicat șefei de la interne prin care îi cere să-și dea demisia.

„E timpul. E timpul să pleci acasă, doamna Dan.

Pentru permanenta atitudine fățarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului.

Pentru că ne-ai mințit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor.

Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor.

Pentru că ai permis, uneltind și complotând, să ne rânjească infractorii în față, la adăpostul umbrelei roșii.

Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această țară, ordine transmise mai departe, cu orice risc, <<decât>> pentru protejarea unui infractor de drept comun, ce acum e după gratii.

Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menținându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleași coșciuge cu roți, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ți-a păsat.

Și pentru că ne-ai umilit.

Și pentru că în continuare ai permis ca polițiștii să-ți fie hăcuiți în posturi de poliție, pe peroanele gărilor sau în misiuni, cu țestele despicate.

Pentru că ai fost #nimic și ai făcut #decâtnimic.

Și pentru că #GheorgheNistor, #SorinVezeteu, #CiprianSfichi.

Ai vrut să intri în istorie, ai intrat, doamna Dan. Dar vei rămâne în amintirea colectivă ca cel mai incompetent, ocult, slugarnic și anost ministru al internelor pe care l-a avut România postdecembristă!

Ciolanul s-a terminat, stăpânul nu mai are altele să vă dea. E timpul, doamna Dan, dacă ai un dram de onoare, să pleci!

Dumneata, cu toată șleahta de sfertodocți incompetenți, ați mâncat tot covrigul, până la ultima firimitură, nesătuilor, până la ultimul grăunte de mac. Ați lins și ambalajul, tot! A rămas doar gaura. Ia-ți-o, bag-o sub eșarfă și pleacă acasă! Acum!

A propos...unde dispare gaura după ce mănânci covrigul? Întrebare ca să ai la ce medita pe viitor în biroul unei secretare de școală generală unde te vei întoarce și unde ți-e locul... Sunt convins că-ți va solicita tot neuronul.

Demisia, Carmen Dan! De...onoare? Da, dacă ai!

Bogdan Bănică

Vicepreședinte Sindicatul Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS”

Adauga comentariu