Ministrul Justiției, după întâlnirea cu Liviu Dragnea: „Ne întâlnim, nu foarte des, dar ne întâlnim în chip necesar”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a avut astăzi la Muzeul de Istorie din Suceava o întâlnire cu toți președinții curților de apel din țară. Acesta a precizat că la final se dorește o îmbunătățire a sistemului judiciar. Printre altele, Tudore Toader a vorbit și despre relația pe care o are cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Cu preşedintele (n.r. – Liviu Dragnea), ne întâlnim, nu foarte des, dar ne întâlnim în chip necesar, pentru că el este preşedinte la o alianţă care susţine un guvern politic din care eu fac parte, chiar dacă nu sunt membru al niciunui partid”, a precizat Tudorel Toader.

Ministrul Justiției a vorbit și despre remaniere, precizând că el își va îndeplini atribuțiile până în momentul în care va fi numit un alt ministru în locul său.

„Astăzi fac parte din al treilea guvern. De câte ori s-a schimbat un guvern, acuma nu se pune problema, ci doar a unei posibile remanieri, de fiecare dată am spus că eu îmi îndeplinesc atribuţiunile până în momentul în care apare în Monitorul Oficial un nou ministru al Justiţiei, pentru că este un principiu de rang constituţional care spune că trebuie să asigurăm continuitatea funcţionării autorităţilor”, a mai menționat Tudorel Toader.

Adauga comentariu