Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, nu a fost invitat la inaugurarea Ambulatoriului Spitalului Județean Suceava: „Probabil au considerat că ministrul Sănătăţii nu a contribuit”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PSD Iaşi, că nu a fost invitată la inaugurarea ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava şi nici nu a ştiut despre acest eveniment la care a participat preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu, nu ştiu că se inaugurează. Probabil că au omis să mă treacă pe listă", a răspuns ministrul Sănătăţii Sorina Pintea atunci când unul dintre jurnaliştii ieşeni a întrebat-o dacă a fost invitată la inaugurarea Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf Ioan cel Nou de la Suceava.

Ea a spus că a fost la Suceava şi a văzut spitalul şi dotările care s-au făcut.

„Este un spital foarte frumos, bine pus la punct, care a beneficiat de investiţii foarte mari. Consiliul Judeţean a sprijinit mult, Guvernul a sprijinit mult, şi desigur, poţi să faci multe lucruri atunci când ai foarte mulţi bani. Am înţeles că acolo s-au investit aproximativ 50 de milioane de euro. Mă gândesc la Baia Mare, care n-a beneficiat de multe finanţări, dar tot e un spital frumos şi bine dotat şi are toţi medicii de care are nevoie. Da, este un spital foarte bun. (...) Nu mi-au trimis invitaţie. Probabil au considerat că ministrul Sănătăţii nu a contribuit", a spus Sorina Pintea.

„A fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru”

Întrebată în ceea ce priveşte intenţia liberalilor de a-l numi pe managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Rîmbu, în funcţia de ministru al Sănătăţii, precum şi care ar fi calităţile acestuia pentru preluarea funcţiei, Sorina Pintea a spus că rămâne de văzut dacă Vasile Rîmbu va fi sau nu un bun ministru, menţionând că „a fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru".

„Încă nu pot să vă spun dacă este un bun ministru al Sănătăţii. Eu ştiu că este un manager bun. Îl cunosc încă dinainte de a prelua portofoliul Sănătăţii. Noi am avut discuţii, sunt manageri din ţară cu care am vorbit de dinainte de a fi ministru. Vom vedea dacă va fi un bun ministru sau nu. A fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru. Eu nu ştiu dacă am fost un ministru foarte bun, asta veţi spune dumneavoastră", a răspuns jurnaliştilor ministrul Sorina Pintea.

Sursa foto + material: Agerpres

Adauga comentariu