Noi măsuri preventive față de cele șase persoane anchetate de DNA Suceava în dosarul „vaccinării la chiuvetă”. Două femei rămân după gratii, „Berlusconi” și doi complici vor sta arestați la domiciliu și o educatoare a fost plasată sub control judiciar

Tribunalul Suceava a admis propunerea formulată de DNA Suceava privind prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile față de inculpații: Henriette-Raluca Berge ( constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, luare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual) și Pompilia Timofei (constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, luare de mită, acces ilegal într-un sistem informatic, fals informatic, fals intelectual).

Magistrații au respins propunerea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava vizând prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Elena Daniela Vlădoi (constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, trafic de influență, dare de mită, instigare la acces ilegal într-un sistem informatic, instigare la fals informatic), Andrei Cristian Vlădoi (constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, complicitate la dare de mită, spălare a banilor) și Marian Ilișoi (constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, trafic de influență, complicitate la dare de mită, spălare a banilor). Față de acesta a fost dispusă înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 zile.

Față de Alina Lidia Ilișoi a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire, trafic de influență, complicitate la dare de mită, spălare a banilor.

Deciziile nu sunt definitive. Acestea pot fi contestate în termen de 48 de ore de la comunicare.


Vă amintim faptul că, la data de 21 decembrie 2021, cele șase persoane reținute de procurorii DNA Suceava în dosarul „vaccinarea la chiuvetă” au fost prezentate în fața Tribunalului Suceava pentru luarea unor măsuri preventive față de acestea.

Cu această ocazie, Marian Ilisoi, alias „Berlusconi”, din Rădăuți a fost arestat pentru 30 de zile.

Soția lui „Berlusconi”, respectiv Alina Lidia Ilisoi a fost plasată în arest la domiciliu. Aceasta este educatoare la o grădiniță din Rădăuți.

Măsurea arestării preventive pentru 30 de zile a fost luată și față de:

  • Andrei Cristian Vlădoi
  • Elena Daniela Vlădoi (mama lui Andrei Cristian Vlădoi) - angajată la Spitalul Municipal Mangalia
  • Pompilia Timofei - asistentă medicală în cadrul Centrului de Vaccinare, amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia
  • Henriette Raluca Berge -  asistentă medicală în cadrul Centrului de Vaccinare, amenajat în incinta Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

Măsurile nu sunt definitive. Aceastea pot fi contestate în termen de 48 de ore de la comunicare.

Vă amintim faptul că, Pompilia Timofei și Henriette Raluca Berge sunt acuzate pentru comiterea infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire”, „luare de mită, în formă continuată”, „acces ilegal într-un sistem informatic, în formă continuată”, „fals informatic, în formă continuată” și „fals intelectual, în formă continuată”.

Elena Daniela Vlădoi este acuzată pentru comiterea infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat, în modalitatea inițiere și constituire”, „trafic de influență, în formă continuată”, „dare de mită (două fapte comise în formă continuată)”, „instigare la acces ilegal într-un sistem informatic (două fapte comise în formă continuată)”, „instigare la fals informatic (două fapte comise în formă continuată)” și „instigare la fals intelectual (două fapte comise în formă continuată)”.

Soții Ilisoi și Andrei Cristian Vlădoi sunt acuzați pentru comiterea infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat”, „trafic de influență”, „dare de mită”, „acces ilegal într-un sistem informatic”, „fals informatic”, „fals intelectual” și „spălare a banilor, săvârșite în forma autoratului, complicității și a instigării”.

Adauga comentariu