O armată de oameni au găsit-o pe o femeie dispărută în urmă cu aproape o săptămână pe un teren arabil din Siminicea. Bătrâna era decedată

Ieri, în jurul orei 07.30, polițiștii din Salcea și din Siminicea, împreună cu un echipaj al IJJ, al ISU, șase voluntari din cadrul Primăriei Siminicea și primarul din Siminicea au continuat căutarea Eleonorei A. (86 de ani), localnică.

Aceștia au căutat-o pe femeia dispărută pe raza satului Siminicea din comuna cu același nume.

Autoritățile primiseră informații cu privire la ultimul loc unde a fost văzută femeia la data de 3 decembrie 2020, în jurul orei 15.00, respectiv în afara satului Siminicea, în zona denumită popular „Luncă”.

Ieri, pe la ora 12.35, Eleonora A. a fost găsită în locul denumit popular Luncă, pe un teren arabil de lângă o cale ferată, situat în extravilanul satului Siminicea. Femeia era decedată.

La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă din cadrul SAJ Suceava. Cadrele medicale ajunse la fața locului au constatat decesul.

În urma necropsiei se va stabili cauza decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu