O armată de oameni a căutat un băiețel de cinci ani bolnav de autism, care a dispărut din curtea familiei

La data de 1 mai 2021, la ora 13.10, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Dărmănești a fost anunțată prin 112 de către Carmen T. despre faptul că minorul Michael T., în vârstă de cinci ani, care suferă de autism, a plecat de acasă într-o direcție necunoscută.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în jurul orei 12.45, băiatul se afla în curtea sa împreună cei trei frați ai săi minori, iar la un moment dat a plecat din curte, pe poartă, care era închisă, dar neîncuiată.

Carmen T. împreună cu câteva rude l-au căutat pe minor timp de aproximativ 15 minute după care au sunat la 112 și au anunțat dispariția băiatului.

Au fost constituite echipe de căutare formate din polițiști, pompieri și aproximativ 50 de voluntari (rude și vecini ai mamei) care au făcut verificări în apropierea locuinței.

La ora 14.45, echipajele l-au găsit pe Michael T., la o distanță de aproximativ un kilometru față de casă, în preajma gardului unei ferme din cartierul Ițcani, având direcția de deplasare către locuința bunicilor săi din cartierul Ițcani.

Minorul Michael T. a fost consultat de un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava care nu au constatat leziuni ori alte traume fizice ale minorului, părinții refuzând transportarea acestuia la spital.

Familia acestuia are o situație financiară stabilă, nefiind depistate probleme privind îngrijirea minorului, dispariția producându-se pe fondul unui moment de neatenție.

A fost informată în scris DGASPC Suceava cu privire la eveniment.

Adauga comentariu