O bătrână de 85 de ani a bătut-o cu un baston pe o vecină în vârstă de 41 de ani, cu care s-a înjurat pe drum. Soțul victimei văzându-și consoarta beată și bătută a sunat la 112

Aseară, în jurul orei 21.30, un bărbat din localitatea Gura Putnei, comuna Putna, a sunat la 112 și a anunțat faptul că soția sa a fost bătută de către o vecină.

 

Apelantul a spus că pe la ora 17.00, soția sa, E.M. (41 de ani) a fost lovită de către vecina sa, M.H. (85 de ani). În timp ce E.M. se deplasa pe drumul comunal din localitatea Gura Putnei, în apropierea cantonului silvic, s-a întâlnit cu M.H. și au început să se înjure. Pe urmă, bătrâna de 85 de ani i-a aplicat femeii o lovitură cu un baston din lemn. 

E.M. a solicitat un echipaj medical, chiar dacă nu prezenta leziuni vizibile. Aceasta a fost diagnosticată cu „contuzie ușoară la nivelul membrului inferior stâng”. Victima se afla sub influența băuturilor alcoolice și era agitată.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe”.

Adauga comentariu