O bătrână și-a dat sufletul după ce i-a luat foc casa

La data de 19 ianuarie 2021, la ora 08.30, polițiștii din Salcea au fost anunțați prin 112 de către Mihai L., din comuna Dumbrăveni, despre un incendiu produs la locuința mătușii sale, Anica L. (85 de ani), din aceeași localitate.

Bătrâna locuia singură, fiind ajutată la treburile gospodărești de nepotul Mihai L. și nepoata Irina L.. În seara zilei de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 19.00, Irina L. a fost la mătușa sa, ocazie cu care i-a făcut focul în soba de teracotă și i-a adus lemne, pe care le-a depozitat într-o ladă lângă sobă.

În dimineața zilei de 19 ianuarie 2021, în jurul orei 08.00, când a venit la mătușa sa, a observat ușa și pereții camerei afumați, urme de foc lângă sobă și pe pat, iar pe Anica L. în pat, posibil decedată. Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul femeii.

Au fost solicitați pompierii din cadrul ISU Suceava, care au stabilit că incendiul a pornit de la soba de teracotă, de la care s-au aprins mai multe materiale textile aflate în apropiere.

În urma cercetărilor făcute la fața locului nu au fost constatate suspiciuni cu privire la cauza decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Adauga comentariu