O femeie a ajuns la Psihiatrie după ce s-a îmbătat și și-a speriat copilul

Ieri, în jurul orei 12.00, Luigi I. (15 ani ), din municipiul Fălticeni, a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost bătut de către mama sa, Gabriela I. (42 de ani).

Polițiștii au găsit-o pe Gabriela I. acasă, în stare avansată de ebrietate. Deoarece femeia era violentă cu membrii familiei sale și cu oamenii legii, aceasta a fost condusă la sediul poliției din Fălticeni.

În urma verificărilor, s-a aflat că Gabriela I. era beată și voia să plece în oraș pe la ora 12.00.

Luigi I. a rugat-o pe mama sa să rămână în casă, iar aceasta a început să îl înjure și să îl amenințe. La un moment dat, femeia a aruncat cu o farfurie spre fiul său. Neștiind ce să mai facă, adolescentul a ales să sune la 112.

Ajunsă la sediul poliției, Gabriela I. a continuat să fie violentă. Aceasta este cunoscută cu afecțiuni psihice, motiv pentru care a fost solicitată o ambulanță. Femeia a fost internată la Secția de Psihiatrie Burdujeni.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”.

sursa foto: ziare.com

Adauga comentariu