O femeie a fost agresată fizic de bărbatul a cărui ogor îl traversa cu căruța

Ieri, în jurul orei 14.30, E.Ț. (59 de ani), din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a sunat la 112 și a anunțat faptul că a fost agresată de un localnic în zona denumită „După Dealul Bodea”.

În urma verificărilor, oamenii legii ajunși la fața locului au stabilit că în dimineața zilei de 28 august 2020, E.Ț, fiul său și încă două vecine au mers cu o căruță în zona denumită „După Dealul Bodea” pentru a efectua munci agrigole. În zona respectivă femeia deține un teren de fâneață.

Pe la 14.30, apelanta și restul persoanelor au pornit spre casă, dar pe un alt traseu, mai exact traversând cu căruța mai multe parcele ale mai multor proprietari. La un moment dat, în timp ce E.Ț. traversa proprietatea lui N.B. (59 de ani), cel din urmă a oprit-o din drum și a început să o certe pentru că i-a încălcat proprietatea. După ce bărbatul i-a cerut explicații femeii, N.B. a împins-o pe E.Ț.. În urma acestei îmbrânceli, femeia a căzut la pământ.

Polițiștii, care au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, au îndrumat victima să se ducă la un cabinet de medicină legală pentru a obține un certificat medico-legal.

 

Adauga comentariu