O femeie a fost internată la nebuni după ce a băut împreună cu soțul ei, iar apoi s-au luat la bătaie

La data de 26 iulie 2019, pe la ora 15.22, Poliția orașului Siret a fost anunțată prin 112 de către Maria M. (59 de ani), din comuna Grănicești, despre faptul că a fost lovită de către soțul său, Constantin M. (71 de ani), din aceeași localitate.     

În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit că în cursul zilei de 26 iulie a.c., în timp ce soţii M. se aflau acasă, au consumat băuturi alcoolice, după care s-au luat la ceartă și s-au lovit reciproc. Constantin M. a lovit-o cu palma peste față pe Maria M.. La rândul ei, femeia l-a lovit peste spate pe soțul ei.

Soților M. li s-a adus la cunoştinţă prevederile Legii 217/2003 privind ordinul de protecţie provizoriu însă aceștia au refuzat emiterea ordinului.

Maria M. figurează în evidența bolnavilor cu afecțiuni psihice, fiind diagnosticată cu handicap grad III – „tulburări comportamentale” și întrucât era violentă și avea un comportament deviant s-a luat măsura internării la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „violența în familie”.

Adauga comentariu