O femeie a murit într-o mașină urcată-n copac

Ieri, în jurul orei 11.30, Ion T. (58 de ani), din comuna Răucești, județul Neamț, se afla la volanul unui autoturism marca Volkswagen Touran și se îndrepta dinspre Vatra Dornei spre Borșa. Din cauza vitezei, într-o curbă, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și s-a izbit, cu partea laterală stânga, într-un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, Angela C. (57 de ani), din municipiul Piatra Neamț, pasageră pe locul stânga spate al autoturismului, a decedat din cauza loviturilor suferite la cap. Echipajul SMURD ajuns la fața locului a constatat decesul pe la ora 13.30.

Mariana T. (49 de ani), din comuna Răucești, județul Neamț, pasageră din mașina implicată în accident, s-a ales cu răni ușoare. Acesta a primit îngrijiri medicale la Spitalul din Vatra Dornei.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acestuia i s-au prelevat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe cadavrul femeii se va efectua necropsia pentru a se stabili cauza decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

sursa foto: alamy.com

Adauga comentariu