O femeie și-a păruit nora pentru că nu a ajutat-o la treburile gospodărești. Agresoarea își vizitase fiul

Ieri, pe la ora 16.30, A.C. (28 de ani), din comuna Todirești, a sunat la 112 și a anunțat faptul că soacra sa a agresat-o fizic.

Tânăra locuiește împreună cu soțul său și cei trei copii ai lor în satul Todirești, comuna Todirești. Ieri, în jurul orei 14.00, soacra tinerei, respectiv I.C. (62 de ani), localnică, a venit în vizită la locuința fiului ei.

La un moment dat, soacra i-a reproșat nurorii că stă prea mult în casă și nu o ajută pe ea și pe fiul ei la treburile gospodărești. Atunci, între cele două femei a avut loc un conflict în urma căruia I.C. a agresat-o pe soția fiului său trăgând-o de păr.

Polițiștii nu au emis niciun ordin de protecție, dar au întocmit un dosar penal pentru „violență în familie”.

 

Comentarii

Lili Orhei

09.06.2020 11:19

Așa ceva este inadmisibil! În secolul XXI încă mai sunt astfel de specimene care cred că viața unei femei tinere este în mâna soacrei. Jalnic!

Adauga comentariu