O gospodină în vârstă de 29 de ani a ajuns la spital după ce curiozitatea a împins-o să bea formol

Ieri, pe la ora 13.30, un bărbat din Comănești a sesizat serviciul 112 cu privire la faptul că soția sa s-a intoxicat voluntar cu o substanță ce bănuiește a fi formol.

Cei doi soți locuiesc în satul Comănești, comuna Comănșeti. Se pare că ieri, în timp ce femeia în vârstă de 29 de ani făcea curățenie în cămara imobilului, a găsit o sticlă de 0,5 litri în care se aflau circa 50 ml de lichid alb. Fiind curioasă ce conține recipientul respectiv, femeia a desfăcut capacul și a gustat din lichid.

 

Când soțul femeii a intrat în locuință, femeia i-a spus că se simte rău. În aceste condiții bărbatul a sunat la 112 pentru a cere ajutor. Conform bărbatului, recipientul cu formol în are de circa doi ani.

La fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Gura Humorului, care a preluat și transportat victima către Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale suplimentare. Victima a fost diagnosticată prezumtiv cu „intoxicație voluntară cu formol”.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.

 

Adauga comentariu