Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a ținut morțiș să le transmită sucevenilor faptul că nu a câștigat 10.000 de lei la Loteria Vaccinării. Această dezmințire a edilului a venit după ce pe pagina de Facebook ”Make Suceava Great Again”, pagină de umor, a publicat o imagine în care apărea numele „Ion Lungu” în rubrica persoanelor care au câștigat 10.000 de lei în urma tombolei menționate.
„Vreau să dezmint un fake-news care a apărut pe rețelele de socializare că aș fi câștigat 10.000 de lei la tombola vaccinării. Nu este adevărat, știrea este falsă 100%. Dar e un lucru care se poartă. Asta nu înseamnă, așa cum am spus, că nu o să rămân un fan al vaccinării și recomand sucevenilor să se vaccineze”, a spus Ion Lungu pentru Radio Top Suceava.
(sursa foto: newsbucovina.ro)
Imaginea propriu-zisă nu este un „fake-news”, ci probabil norocosul Ion Lungu este o altă persoană, nu edilul Sucevei. Practic, nici măcar pagina de Facebook ”Make Suceava Great Again” nu a făcut referire la identitatea primarului. Aceast a adăugat captura de ecran cu descrierea: „Loteria vaccinaților, ban la ban trage”.
Vă amintim faptul că, anul trecut, aceeași pagina de Facebook a reușit să scoată la iveală naivitatea și ipocrizia sucevenilor după ce a publicat o filmare în care se poate observa un brad incendiat, ce semăna PUȚIN cu bradul de Crăciun din centrul municipiului Suceava.
Adauga comentariu