O parte din județul Suceava se află sub cod portocaliu de furtună

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 9 august, ora 12.00 – 10 august, ora 10.00, județul Suceava se află sub cod portocaliu de ploi.

„În zonele montane și submontane vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40...60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină”, a transmis ANM.

 

 

Adauga comentariu