O societate anonimă înființată la începutul anului încheie contracte pe bandă rulantă cu Spitalul din Rădăuți

Astăzi, cotidianul Ziar de Suceava a publicat un articol privind faptul că Spitalul Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” Rădăuți a mai achiziționat ieri, 15 aprilie 2020, 30 de saci pentru transportul cadavrelor.

Firma de la care unitatea spitalicească a cumpărat respectivii saci este SC Ovamed Expert SRL, din municipiul Suceava, care are ca obiect de activitatea preponderent „comert cu ridicata nespecializată”, mai exact se ocupă de „comertul cu ridicata al diverselor produse fara nici o specializare”. Respectiva societatea a fost înființată la data de 16 ianuarie 2020, iar până în prezent, din diferite motive, pe portalul Listafirme.ro nu au apărut informații cu privire la administratorul/administratorii acesteea.

Ceea ce trebuie menționat despre SC Ovamed Expert SRL, este faptul că deși are doar patru luni de când a fost înființată, are la activ 13 licitații acceptate de Spitalul Municipal Rădăuți. În urma acelor licitații, spitalul a plătit suma de 76.317,35 de lei pentru achiziții. Valoare achizițiilor variază între 1.485 de lei și 12.750 de lei.

Prima licitație a fost încheiată cu unitatea spitalicească menționată după circa o lună de la inființarea societății, respectiv pe data de 20 februarie 2020. Atunci, spitalul din Rădăuți a cumpărat 300 de pijamale de unică folosință, mărimea XL, valoarea totală a achiziției fiind de 1.650 de lei, fără TVA.

A doua licitație a fost încheiată la patru zile după prima licitație, respectiv la data de 24 februarie, când spitalul ar fi cumpărat 4.000 de halate albastre de unică folosiță la prețul de 3.168 de bucăți. Se pare că spitalul a avut parte de o reducere, dat fiind faptul că a plătit 7.920 de lei în loc de 10.000 de lei. Prețul menționat per bucată a fost de 2,50 de lei.

A treia licitație a fost încheiată la data de 16 martie 2020, după circa o lună de la a doua licitație. Atunci, spitalul a cumpărat 400 de bucăți de hârtie igienică și 1.200 de prosoape de hârtie. La acea dată, SC Ovamed Expert SRL nu a mai făcut nicio reducere spitalului, așa că autoritatea contractantă a plătit 7.000 de lei (2,80 de lei pentru o bucată de hârtie igienică și 4,90 de lei pentru o bucată de prosop de hârtie).

A patra licitație a fost încheiată de asemenea pe data de 16 martie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat trei canapele de consultație cu cadru de inox și cap rabatabil, pentru care a plătit 1.918,5 lei, adică 639,50 de lei per bucată.

A cincea licitație a fost încheiată la data de 20 martie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 2.500 de halate albastre de unică folosință (3,90 de lei per bucată), 300 de lenjerii de pat de unică folosință (19,90 de lei per bucată) și 100 de cearceafuri de unică folosință (19,90 de lei per bucată). În total, în urma acestei licitații spitalul a plătit 7.960,01 lei, deși SC Ovamed Expert SRL estimate valoarea de cumpărare directă ca fiind 17.710 de lei.

Se poate observa faptul că de această dată, spitalul nu a mai avut parte de nicio reducere la halatele de unică folosință și din contră, de această dată prețul halatelor per bucată a fost de 3,90 de lei.

A șasea licitație a fost încheiată la data de 23 martie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 800 de pijamale de unică folosință, în valoare totală de 7.600 de lei, echivalentul a 9,50 lei per bucată. Se pare că după o lună de la prima licitație în urma căreia spitalul a cumpărat 300 de pijamale de unică folosință, prețul acestora aproape s-a dublat. Prețul unei pijamale a ajuns să coste de la 5,50 de lei la 9,50 de lei.

A șaptea licitație a fost încheiată la data de 24 martie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 500 de lenjerii de pat de unică folosință (20,90 de lei per bucată) și 200 de pijamale de unică folosință (9,50 de lei per bucată), pe care a plătit 12.350 de lei. De această dată se poate observa faptul că prețul unei lenjerii de pat de unică folosință a crescut cu 1 leu per bucată în patru zile, iar prețul pijamalelor de unică folosință a rămas deschimbat, față de cel de ziua precedentă.

A opta licitație a fost încheiată la data de 30 martie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 100 de saci pentru transportul cadavrelor (49,50 de lei per bucată) și a plătit în total 4.950 de lei. SC Ovamed Expert a menționat faptul că îi oferă spitalului „cel mai mic pret de pe SICAP”.

A noua licitație a fost încheiată la data de 14 aprilie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 300 de pijamale de unică folosință (25,50 de lei per bucată) în valoare totală de 7.650 de lei. De această dată se poate observa faptul că prețul pentru o pijama de unică folosință a crescut extrem de mult în circa două luni. Dacă în luna februarie spitalul a plătit 5,50 de lei pentru o astfel de pijama, la mijlocul lunii martie a plătit 9,50 de lei pentru o pijama, iar la data de 14 aprilie prețul a ajuns la 25,50 de lei. În aproximativ trei luni de zile, prețul unei pijamale de unică folosință a crescut cu 20 de lei.

A zecea licitație a fost încheiată de asemenea la data de 14 aprilie 2020, când spitalul a mai cumpărat încă 500 de pijamale de unică folosință (25,50 de lei per bucată), în valoare totală de 12.750 de lei.

A unsprezecea licitație a fost încheiată la data de 15 aprilie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat 22 de saci de detergent de rufe a câte 14 kilograme per sac, adică 308 de kilograme de detergent (4,99 de lei per kilogram). Valoare totală a achiziției a fost de 1.536,92 de lei.

A doisprezecea licitație a fost încheiată la data de 15 aprilie 2020, când spitalul a mai cumpărat încă 30 de saci pentru transportul cadavrelor (49,50 de lei per bucată) în valoare totală de 1.485 de lei. Se pare că prețul per bucată a sacilor pentru transportul cadavrelor a rămas neschimbat de la ultima achiziție.

A treisprezecea licitație a fost încheiată la data de 15 aprilie 2020. Atunci, spitalul a cumpărat încă 308 kilograme de detergent de rufe pentru care a plătit 1.536,92 de lei. În aceeași zi a avut loc cea de-a unsprezecea licitație când spitalul a cumparat aceeași cantitate de detergent la același preț ca și acum.


Informațiile au fost preluate de pe Listafirme.ro și SEAP.


sursa foto: Price.ro, Doctork.ro, Emag.ro, Zetmedical.ro, Neomed.ro, Tudor.com.ro, Criancez.ro

Adauga comentariu