O șoferiță beată a călcat un pieton care se deplasa pe carosabil. Pietonul a murit în urma accidentului

Ieri, pe la ora 19.30, Aurelia T. (37 de ani), comuna Cornu Luncii, conducea un autoturism marca Opel pe raza satului Cornu Luncii. La un moment dat, aceasta l-a lovit cu mașina pe G.C. (50 de ani), localnic. Bărbatul circula în calitatea de pieton pe mijlocul sensului său de mers, dinspre Cornu Luncii spre Gura Humorului.

În urma accidentului, pietonul a decedat.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă” și „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 

Adauga comentariu