Ieri, în jurul orei 18.30, o persoană a sunat la 112 și a anunțat faptul că o mașină este condusă, pe raza comunei Rădășeni, de către o persoană beată.
Polițiștii au identificat mașina respectivă, din care a coborât Daniela Mihaela A. (26 de ani), din comuna Sirețel, județul Iași.
Deoarece șoferița mirosea a alcool, oamenii legii au testat-o cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost transportată la Spitalul din Fălticeni, pentru a i se recolta probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În mașina respectivă, se aflau și doi copii minori, în vârstă de doi ani, respectiv trei ani, aceștia fiind copiii șoferiței. Minorii au fost duși la Secția de Pediatrie Fălticeni, unde au rămas în grija asistentelor până în jurul orei 01.30, când au fost luați de către bunicul lor.
DGASPC Suceava a fost anunțată despre cele întâmplate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
sursa foto: www.botosaninews.ro
Adauga comentariu