Aseară, în jurul orei 23.30, printr-un apel la 112 a fost anunțat faptul că o femeie conduce un autoturism marca Audi A6 prin localitatea Măneuți, fiind beată.
Polițiștii s-au deplasat imediat în zona menționată, unde au identificat autoturismul reclamat circulând dinspre Măneuși spre Frătăuții Vechi. Oamenii legii au încercat să oprească autoturismul marca Audi folosind semnalele acustice și luminoase din dotarea autospecialei, dar șoferița nu a oprit, ci a accelerat și-a continuat deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit în urmărirea șoferiței pe traseul Măneuți - Frătăuții Vechi - Hurjuieni - Gălănești - Voitinel. În timpul urmăririi, polițiștii i-au solicitat șoferiței în repetate rânduri să oprească, folosindu-se de portavoce. De asemenea, în timpul urmăririi, autoturismul marca Audi, care avea volanul pe partea dreaptă, era condus haotic și de mai multe ori a existat pericolul de a acroșa alte autoturisme aflate în trafic.
Oamenii legii au cerut sprijinul colegilor din Rădăuți, care au solicitat echipajele din teren să intervină în blocarea și oprirea autoturismului marca Audi.
După ce a ajuns în comuna Voitinel, șoferița s-a îndreptat spre comuna Horodnic de Sus. Pe raza acestei localități un echipaj de poliție a realizat un blocaj pe DN 2 E. Din acest motiv șoferița când a ajuns la acel baraj a redus mult viteza, dar nu a oprit în totalitate.
Oamenii legii intervenit în forță, au scos cheia din contact, au extras persoanele din interiorul mașinii și le-au imobilizat.
Pe scaunul din dreapta, respectiv cel al șoferului nu se afla nicio persoană, în timp ce pe scaunul din stânga, cel al pasagerului din față se afla un bărbat, respectiv Virgil Marius B., din comuna Horodnic de Sus. Pe bancheta din spate a autoturismului se afla Ancuța Luminița Sofronie (27 de ani), din comuna Frătăuții Vechi.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că în momentul în care șoferița a văzut că este nevoită să oprească mașina deoarece a fost blocată de polițiști, s-a mutat de pe scaunul șoferului pe bancheta din spate.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din cercetări a rezultat faptul că, în seara 9 august 2020, Ancuța Luminița Sofronie a condus autoturismul Audi A6, ce-i aparține lui Marius Virgil B. din municipiul Rădăuți în comuna Frătăuții Vechi. Bărbatul i-a încredințat mașina femeii știind că aceasta nu are permis de conducere.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.
Adauga comentariu