O suceveancă dată în urmărire internațională de cinci ani de zile a fost prinsă într-o tabără de rromi din Italia

O suceveancă dată în urmărire internațională de circa cinci ani de zile a fost prinsă în Bari, Italia. Cristina Betean (30 de ani) este urmărită național și internațional din anul 2014, după ce a fost condamnat la aproape șase ani de închisoare pentru furt.

Conform jurnaliștilor de la baritoday.it, suceveanca a fost prinsă după o descindere a polițiștilor în tabăra de rromi din Poggofranco. Ea a fost reținută în baza unui mandat european de arestare.

Acțiunea polițiștilor italieni a fost coordonată de către cei de la Interpol și a dus la prinderea femeii ce stătea bine mersi în peninsulă de aproape cinci ani de zile. Cristina Betean a fost introdusă  într-o închisoare din Trani, urmând a fi extrădată în România.

Cristina Betean (30 de ani), din comuna Bălăceana, era căutată de polițiști pentru că are de executat cinci ani și 325 de zile pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt.

Adauga comentariu