Operatorul RCS&RDS a fost din nou amendat cu 3.000 de lei de către Garda de Mediu pentru că și-a amplasat ilegal o rețea de comunicații în zona râului Moldova

Garda de Mediu a fost sesizată cu privire la faptul că operatorul RCS&RDS ar fi amplasat fără autorizație o rețea de comunicații în situl Natura 2000 ROSCI0365 râul Moldova, între Păltinoasa și Ruși, cu impact al lucrarilor asupra sitului Natura 2000.

„Comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Suceava, împreună cu reprezentanți ai SGA Suceava, au efectuat un control pe linie de mediu și ape la RCS&RDS, constatând că lucrările au fost efectuate fără obținerea avizului administratorului sitului Natura 2000, respectiv ANANP- Serviciul Teritorial Suceava”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava.

Pentru neregulile descoperite, Garda de Mediu Suceava a amendat operatorul RCS&RDS cu 3.000 de lei. Operatorul RCS & RDS este obligat să aducă zona la starea inițială.

În urmă cu mai puțin de o lună de zile, RCS&RDS a fost amendat cu 65.000 de lei pentru că și-a amplasat ilegal o rețea de comunicații în zona râului Moldova.

Comentarii

Marian Gherasim

18.05.2021 08:49

Sa le dai celor de la RCS o amenda de 3000 lei e ca si cum i-ai plati sa faca ceea ce fac...Asta inseamna disolutia autoritatii statului!Cat despre acea obligatie de a aduce zona in starea initiala, punem pariu ca nu se mai intampla nimic? Adica nimeni nu mai urmareste acest lucru iar RCS continua lucrarile. 

Adauga comentariu