Opt membrii ai găștii de hoți, care a terorizat zona Rădăuțiului, au fost reținuți pentru 24 de ore

În urma celor 15 percheziții domiciliare efectuale la gruparea de hoți care a terorizat zona Rădăuțiului timp de aproape două luni, opt din cele zece persoane audiate au fost reținute pentru 24 de ore. Acestea fiind depuse în arestul IPJ Suceava. Cei opt indivizi reținuți sunt Sabin Ștefan Scripcariuc (29 de ani), din Rădăuți, Valentin Gheorghe Marcu (28 de ani), din Moldova Sulița, Gheorghe Cristi Plaiu (20 de ani), din Valea Moldovei, Radu Nicolaie Plaiu (28 de ani), din Valea Moldovei, Alexandru Plai (19 ani), din Valea Moldovei, Gheorghiță Nicușor Manea (27 de ani), din Corni, județul Botoșani, Mihai Ionuț Gogolincă (35 de ani), din Comănești și Marius Valentin Pleșca (36 de ani), din Șcheia. Aceștia au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunilor de „furt calificat”, „tentativă la comiterea infracțiunii de furt calificat”, „complicitate la furt calificat”, „tăinuire” și „conducerea unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere”.

Se pare că cei opt indivizi ar fi membrii grupării care a comis peste 20 de furturi în perioada octombrie - decembrie 2021, la mai multe locuințe din Rădăuți, Marginea, Volovăț, Horodnic de Sus, Frătăuții Vechi, Măneuți, Gălănești și Voitinel. Valoarea prejudiciilor create de hoți au fost estimate ca fiind de peste 50.000 de euro.

Hoții au ajuns pe mâinilor polițiștilor după un flagrant organizat de oamenii legii. În seara de 13 decembrie 2021, polițiștii i-au lăsat pe hoți să își facă de cap, iar pe la ora 02.00, au oprit mașina cu care aceștia se deplasau și cu care transportau obiectele furate în seara respectivă. În mașină se aflau trei bărbatți și toate bunurile furate în seara de 13 decembrie, respectiv scule și unelte pentru construcții.

Persoanele respective intenționau să ducă bunurile la domiciliul unui presupus complice, acesta din urmă având în cadrul grupării rolul de a depozita și valorifica bunurile sustrase.

Ieri dimineață, la data de 13 decembrie 2021, începând cu ora 06.00 au fost puse în executare 15 mandate de percheziție, din care 14 pe raza județului Suceava, respectiv două în municipiul Rădăuți, patru în comuna Comănești, două în orașul Cajvana, două în comuna Șcheia și patru pe raza comunei Valea Moldovei, iar una pe raza județului Botoșani, în comuna Corni, activitățile fiind în curs de desfășurare la acest moment.

În urma perchezițiilor au fost confiscate mai multe bunuri provenite din comiterea infracțiunilor de furt calificat, precum și sume de bani nejustificate. Au fost confiscate și trei mașini folosite la infracțiunile sus-menționate. De asemenea, o parte din bunurile confiscate au fost restituite păgubiților.

Astăzi, 14 decembrie 2021, șapte dintre inculpați urmează a fi prezentat Judecătoriei Rădăuți cu propunere de arestare preventivă, iar față de unul se vor dispune măsuri preventive de către procurorul de caz.

Adauga comentariu