Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști pe numele unui individ ce și-a bătut tatăl

La data de 10 ianuarie 2019, Postul de Poliţie Iacobeni a fost anunțat de Petrachi P. (84 de ani), localnic, despre faptul că în cursul zilei de 9 ianuarie a.c., a fost lovit de către fiul său Gheorghiţă Panaite (50 de ani), din aceeași localitate.         

La data de 9 ianuarie 2019, în jurul orei 14.00, Gheorghiţă Panaite, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a intrat în camera locuiesc părinţii săi şi l-a lovit cu palma peste faţă pe tatăl său împingându-l pe patul din încăpere. Imediat, agresorul l-a prins cu mâinile de gât, însă Petrachi Panaite a opus rezistenţă şi reuşit să scape din altercaţie.

Bărbatul în vârstă de 50  de ani locuieşte în acelaşi imobil cu părinţii săi, însă accesul se face pe intrări separate, dar motivat de faptul că mama agresorului a fost diagnosticată cu cancer şi este imobilizată la pat, agresorul s-a mutat de circa două luni în acelaşi spaţiu de locuit cu părinţii săi. Acesta este cunoscut ca şi consumator de băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost internat de mai multe ori în Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, nu are nicio sursă de venit, iar motivele scandalurilor din familie sunt bazate pe faptul că acesta le solicită bani pentru băuturi alcoolice şi ţigări părinţilor săi.

În urma evaluării situaţiei de fapt şi a completării formularului de risc a fost emis Ordinul de protecţie provizoriu începând cu data de 10 ianuarie 2019, ora 13.30, pe o perioadă de cinci zile, cu interdicţia de a se apropia la o distanţă de 10 metri faţă de victimă.        

Ordinul de protecţie provizoriu urmează să fie înaintat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru confirmare.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”.

Adauga comentariu