Papa Francisc, Jorge Mario Bergoglio, donează Spitalului Județean Suceava cinci aparate respiratorii de ultimă generație, de ziua sa

Papa Francisc, Jorge Mario Bergoglio, își sărbătorește astăzi, de Sfântul Gheorghe, ziua numelui. Cu această ocazie vor fi donate aparate medicale respiratorii și alte materiale sanitare mai multor spitale, printre care și Spitalului Județean din Suceava, anunță Vatican News.

În fiecare an, creştinii ortodocşi şi catolici îl sărbătoresc la data de 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, simbol al credinței care triumfă asupra răului, ocrotitorul Moldovei, dar şi patronul Angliei, Georgiei şi al Moscovei. În Lituania, Sfântul Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua lui se celebrează cu mese bogate şi daruri.

În această zi sfântă, Papa Francisc, pe numele său Jorge Mario Bergoglio, își sărbătorește onomastica și cu această ocazie a decis să dăruiască, în loc să primească. Darurile sale sunt aparate medicale de respirat, măști chirurgicale, ochelari de protecție pentru medici și asistente, costume pentru terapie intensivă, pentru cei care în aceste zile luptă să salveze viața bolnavilor de Covid-19.

Cinci aparate respiratorii de ultimă generație vor ajunge la Spitalul Județean din Suceava, focar de infecție în țara noastră cu noul coronavirus, alte trei aparate sunt destinate unui spital din Madrid (Spania) și două vor merge la spitalul din Lecce (Italia).

Materialul sanitar și aparatele respiratorii donate de Papa Francisc spitalului din Suceava vor fi transportate cu o aeronavă pe care va călători și echipa de unsprezece medici români și șase asistenți, trimiși pe data de 7 aprilie de guvernul de la București la spitalul din Lecco, pentru a ajuta medicii italieni în lupta împotriva coronavirusului.

Până la acest moment în țara noastră s-au înregistrat 9.710 de cazuri de coronavirus din care, cele mai multe, în număr de 2.372, la Suceava. Urmează Bucureștiul cu 1.050 de cazuri și județul Arad cu 421 de cazuri confirmate.

sursa material: www.rotalianul.com

Adauga comentariu