Patru algerieni care au intrat ilegal în România au fost prinși de polițiștii de frontieră de la Brodina

Ieri, 30 august 2021, la nivelul Sectorului  Poliției de Frontieră Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 16.30, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza localităţii Brodina patru cetățeni străini, de sex masculin, care se deplasau pe jos, dinspre linia de frontieră spre interiorul țării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, cele patru persoane au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, unde, în urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetăţeni algerieni.

Cei patru cetăţeni străini au vârste cuprinse între 24 şi 32 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În acest caz, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.

Adauga comentariu