Patru migranți din Eritrea, care au intrat ilegal în România, au fost prinși de polițiști în Gara din Putna

La data de 22 septembrie 2021, la ora 09.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost anunțați despre faptul că patru persoane, posibil migranți ilegali, se află în zona stației CFR din comuna Putna.

Agenții deplasați la fața locului, în Gara Putna, au depistat patru bărbați. Aceștia au fost legitimați, ocazie cu care s-a stabilit faptul că nu sunt de cetățenie română. Din cele declarate verbal în limba engleză, de către o persoană din grup, a rezultat faptul că toți patru sunt din Africa, statul Eritrea, și nu dețin nici un fel de documente de identificare. De asemenea, au precizat verbal, în limba engleză că au fugit din Africa cu intenția de a ajunge în Germania.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii de infracțiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”.

Adauga comentariu