Peste 100 de șoferi au ajuns în Arestul Poliției sucevene, în acest an, după ce au fost prinși băuți la volan

Peste 100 de șoferi au ajuns în arestul IPJ Suceava de la începutul anului pentru infracțiuni la regimul rutier, în special pentru consum de alcool la volan.  Încă de la debutul programului de prevenire a accidentelor rutiere polițiștii au avertizat că vor dispune măsuri ferme, inclusiv privative de libertate față de cei care nesocotesc legislația rutieră.

Polițiștii reamintesc că scopul programului de prevenire a accidentelor rutiere nu este privarea șoferilor de dreptul la libertate ci creșterea gradului de siguranță rutieră și conștientizarea importanței respectării legii.

Din păcate, realitatea în ceea ce privește dinamica situației operative din ultimii ani a arătat că legea trebuie aplicată cu fermitate, lucru pe care polișiștii nu vor ezita să îl facă. Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Ieri, în jurul orei 00.40, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control, pe strada Calea Bucovinei din localitate, mașina condusă de un localnic de 26 de ani.

Cum acesta mirosea a băuturi alcoolice a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor făcute în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul IPJ Suceava, după care, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, procurorul de caz dispunând față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Deși măsurile ferme dispuse de polițiști au fost intens mediatizate tocmai în vederea responsabilizării și conștientizării consecințelor în plan juridic și personal generate de nesocotirea legislației rutiere, în continuare există șoferi care săvârșesc infracțiuni la regimul rutier și pun în pericol atât propria viață cât și integritatea celorlalți participanți la trafic.

Adauga comentariu