PNL Suceava nu îi mai sponsorizează fala primarului Ion Lungu pe Facebook. Postările edilului sunt plătite acum de către așa-zisul economist Ion Lungu

De când cotidianul Ziar de Suceava a publicat articolul intitulat „În plină pandemie de coronavirus, PNL-ul bagă bani pentru a promova fala primarului Lungu pe Facebook”, postările edilului nu mai sunt sponsorizate oficial de Partidul Național Liberal Filiala Suceava ci de Economistul Ion Lungu.

Vă amintim că, în timp ce sucevenii erau afectați de pandemia de coronavirus, unii mai mult decât alții, și în timp ce fundațiile caritabile strângeau bani și diverse bunuri pentru a ajuta familiile nevoiașe din județ să treacă peste acea perioadă grea, Partidul Național Liberal Filiala Suceava investea bani pe Facebook pentru a-i promova fala primarului Ion Lungu.

Deși PNL-iștii suceveni se băteau cu pumnul în piept dând de înțeles că în aceste vremuri nu este normală reclama politică sau disputele politice, la scurt timp după acele declarații, PNL-ul a investit în promovarea postărilor lui Ion Lungu. 

Prin postările de pe Facebook, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, s-a lăudat cu mărețele lui „15 OBIECTIVE de INVESTIȚII în curs de realizare” și o donație pe care a făcut-o Consiliul Local Suceava către Spitalul Județean. Deși, presa locală a publicat articole cu privire la ambele laude, PNL-iștilor nu le-a fost suficient. Aceștia au considerat că ar trebui să „doneze” cu niște bani pentru promovarea postărilor edilului, în așa fel încât să vadă cât mai mulți oameni cât de dedicat și cât de binevoitor este Ion Lungu. 

Adauga comentariu