Polițiștii au tras pe dreapta un moșneag care era atât de beat încât nu a putut sufla în aparatul etilotest

Ieri, pe la ora 16.30, un echipaj de poliție care patrula pe raza comunei Șerbăuți a tras pe dreapta un autoturism marca Dacia condus de un bărbat în vârstă de 71 de ani, localnic. Pentru a-l opri, oamenii legii au folosit semnalele acustice și luminoase.

Șoferul s-a conformat și a oprit imediat ce polițiștii i-au solicitat să oprească. În timp ce bărbatul le-a dat documentele polițiștilor, cei din urmă au observat că individul avea un comportament tipic unui om beat și au simțit un miros de alcool dinspre șofer. În aceste condiții, oamenii legii i-au solicitat bătrânului să sufle în aparatul etilotest.

Bătrânul a încercat să sufle în aparatul etilotest, dar testarea nu a putut fi dusă până la final deoarece șoferul era prea beat.

Individul a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde i s-au recoltat două probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Adauga comentariu