Polițiștii suceveni au demarat un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice din școli

În perioada ianuarie-iunie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, organizează un concurs, în rândul elevilor de gimnaziu, pe tema elaborării unor materiale informativ-preventive destinate prevenirii violenței psihologice (bullying). 

Acest concurs va fi lansat la data de 30 ianuarie, cu ocazia „Zilei Internaționale pentru nonviolență în școală”.

În cadrul proiectului pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), vor participa elevi de gimnaziu de la nivelul a patru unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Suceava, respectiv două din mediul urban și două din mediul rural.

Concursul se desfășoară în luna februarie 2022, participante fiind toate clasele gimnaziale din unitățile de învățământ implicate în proiect. La nivelul fiecărei școli va fi desemnată câștigătoare o singură clasă, în baza votului exprimat de elevii școlii, iar ulterior, la nivel județean, va fi desemnată o singură școală câștigătoare, în baza votului reprezentanților instituțiilor partenere, care va participa la faza națională. 

Câștigătorii la nivel județean vor fi desemnați până la data de 1 martie 2022, iar la nivel național câștigătorii vor fi desemnați până la data de 25 martie 2022.

Proiectul se va derula în 4 școli gimnaziale din județ, stabilite de comun acord cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Școlile selectate sunt: Școala Gimnazială nr.2 Vatra Dornei, Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Școala Gimnazială ”Constantin Murariu” Pătrăuți și Școala ”Dimitrie Cantemir” Rădăuți.

Proiectul va presupune desfășurarea de activități în unitățile de învățământ de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară cu implicarea grupurilor de acțiune antibullying și a comisiilor școlare pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității în domeniul prevenirii și eliminării oricărei forme de segregare școlară.

De asemenea, începând cu data de 30.01.2022/Ziua Internațională pentru nonviolență în școală, va fi organizat un concurs la nivelul fiecărei școli participante, vizând elaborarea unor materiale informativ-preventive: un afiș și un clip video care să transmită mesaje de descurajare a bullying-ului.

Concursul se va adresa tuturor claselor de gimnaziu din școală, materialele realizate fiind rezultatul efotului colectiv al elevilor care vor fi coordonați în acest scop de profesorii diriginți.

Activitățile vor fi derulate, din partea I.P.J. Suceava, prin polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, polițiștii de proximitate/polițiștii posturilor de poliție comunale de la subunități care au în responsabilitate școlile selectate, respectiv polițiștii din cadrul compartimentelor sisteme de securitate privată.

În cadrul proiectelor vor fi implicate și autoritățile locale/parteneri externi.

Pentru a nu deveni victime ale violenței, Polițiștii Biroului Siguranță Școlară – IPJ Suceava, recomandă elevilor următoarele:

  • Cereți ajutorul atunci când  întâlniți comportamente de tip agresiv, indiferent dacă aveți calitatea de victime sau martori.
  • Chiar dacă uneori poate să vi se pară o idee bună să vă apărați lovind, jignind, bârfind, riscați în acest mod să deveniți voi autori ai unor comportamente agresive. În acest sens, alegeți să NU RISPOSTAȚI CU VIOLENȚĂ!
  • Dacă vă aflați într-o situație în care riscul de agresivitate este mai mare alegeți mereu să fiți în preajma unor prieteni, alegeți locurile din școală care sunt supravegheate de profesorii de serviciu, de camerele de luat vederi și, întotdeanua, discutați cu adulții, cu privire la lucrurile care vă creează teamă.

Școala este un loc în care toleranța pentru agresivitate trebuie să fie ZERO. Așadar, să oferim cu toții un răspuns ferm în fața agresivității din unitățile de învățământ !

Adauga comentariu