Polițiștii suceveni au introdus în arest trei șoferi în ultimele 24 de ore

Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Din păcate, deși în ultima perioadă mai multe persoane au ajuns în arest pentru comiterea de infracțiuni rutiere, unii șoferi dau dovadă în continuare de iresponsabilitate și își pun în pericol propria viață dar și a celorlalți participanți la trafic, săvârșind infracțiuni la regimul rutier.

Urmare a cercetărilor efectuate în dosarul penal privind comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, la data de 3 iunie 2022 organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 ore a unui tânăr de 17 ani, din comuna Bosanci, județul Suceava.

În fapt, la data de 24 mai 2022, în jurul orelor 00.35, suspectul a condus autoturismul pe raza localităților Suceava, Ipotești și Bosanci, fără a fi posesor de permis de conducere și neoprind la semnalele acustice și luminoase ale autospecializatei de poliție care îl urmărea.

Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava.   

La data de 30 mai 2022, ora 18.00, poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control pe strada Mihai Eminescu din municipiului Câmpulung Moldovenesc un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 30 ani din Câmpulung Moldovenesc.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției s-a constatat că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme

Întrucât emana halenă alcoolică, la fața locului a fost solicitat un echipaj din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, ocazie cu care șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.   

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge,  în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal și administrării materialului probator privind infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” polițiștii au dispus reţinerea bărbatului de 30 de ani pentru 24 de ore.

De asemenea, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi inculpatul a fost prezentat procurorului de caz.

Bărbatul de 30 de ani a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava.   

Totodată, polițiștii Poliţiei Oraşului Gura Humorului au continuat cercetările și cu privire la constatarea în flagrant realizată la data de 29 mai 2022 când un șofer a fost depistat conducând autoturismul pe DN17, în localitatea Păltinoasa, jud. Suceava, fără a deţine permis de conducere şi sub influența alcoolului.

La data de 3 iunie 2022, în uma probatoriului administrat,  Judecătoria Gura Humorului a dispus arestarea preventivă șoferului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3 iunie 2022, cel în cauză fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului.

Adauga comentariu