Polițiștii suceveni au verificat ATV-urile de la firmele de profil din județ

În perioada 5 – 29 februarie 2021 IPJ Suceava, prin Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și subunitățile de la nivel județean a inițiat o amplă macțiune de verificare a tuturor agenților economici care oferă prin închiriere activități recreative cu utilizarea ATV-urilor.

În prima fază a acțiunii sunt inventariate toate unitățile economice sau persoanele fizice care oferă astfel de servicii și este verificată legalitatea funcționării și prestării de servicii de închiriere ATV. Se asigură, totodată, prin personal specializat consilierea agenților economici și operatorilor de prestări servicii turistice în vederea intrării în legalitate pe acest segment de activitate.

În faza a doua a acțiunii, în special pe perioada weekend-ului, polițiștii rutieri vor efectua controale pentru prevenirea evenimentelor rutiere sau a altor incidente cu implicarea ATV-urilor, urmand a fi verificat și modul de utilizare a echipamentelor de protecție.

Deja în cursul zilei de ieri, în cadrul acțiunii, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au derulat activități pe raza localităților Suceava și Rădăuți și în zona limitrofă, fiind verificate 11 societăți comerciale de profil.

Pentru deficiențele constatate au fost aplicate opt sancțiuni contravenţionale în valoare totală de 6.200 lei, dar și mai multe sancțiuni cu măsura avertismentului, fiind trasate termene clare pentru remedierea aspectelor negative.

Apropierea primăverii, mai ales în  context pandemic îndeamnă  îndeamnă cetatenii si turiștii la petrecerea timpului liber în natură, departe de aglomerația orasului, pe poteci de munte și pe  amatorii de adrenalină… la plimbări cu ATV-urile! ATV-urile necesită atenție sporită, de aceea polițiștii le recomandă începătorilor să ruleze mai mult pe drumurile de agrement sau pe cele montane, pentru a nu stânjeni circulația rutieră!Aceste mijloace de transport par a fi ușor de pilotat și reprezintă o atracție chiar și pentru cei care nu posedă permis de conducere!

Adauga comentariu