Precop, complicele hoților care au spart vilele ale mai multor afaceriști suceveni, a mai recunoscut două furturi

La data de 20 august 2019, inculpatul Mihai Gabriel Precob (32 de ani), din municipiul Suceava, a recunoscut două furturi comise în dauna persoanelor vătămate Dumitru P. și SC SIMBA INVEST SRL.

Acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile, propunere ce a fost admisă, inculpatul fiind introdus în CRAP Suceava sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În continuare se efectuează cercetări și în celelalte dosare penale cu mod de operare asemănător, pentru stabilirea cu exactitate a participației acestuia în cazurile respective.

Valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de aproximativ 5.000 de lei, din care recuperat în valoare de 4.500 de lei.

Precob este complicele hoților care în decurs de aproape doi ani de zile au spart vilele ale mai multor afaceriști din Suceava.

 

Adauga comentariu