Prefectura Suceava a anunțat faptul că nu va mai transmite informații cu privire la situația COVID din județ

Astăzi, Instituția Prefectului Județului Suceava a transmis prin subprefectul Alexandru Șalup faptul că nu va mai transmite mass-mediei informații cu privire la situația pe județ a coronavirusului.

„Am avut astăzi plăcerea de a transmite către mass media ultimul comunicat de presă având ca subiect situația epidemiologică din județ, în contextul pandemiei de COVID -19. Au trecut doi ani de când viețile noastre au fost zguduite de această pandemie….Doi ani în care fiecare dintre noi am fost încercați de sentimente de teamă, îngrijorare, compasiune, revoltă, indignare…. Doi ani în care mulți dintre noi am pierdut ființe dragi, rude sau prieteni, cărora li se cuvine pioasă amintire. Am învățat ceva în acești ani? Să fim mai buni, să ajutăm când și cu ce putem? Să înțelegem că nu numai propria persoana contează? Eu cred că da! După doi ani de pandemie, societatea românească este pusă în fața unor noi provocări, de altă natură. Îmi exprim convigerea că le vom depăși împreună, ca de fiecare dată”, a spus Alexandru Șalup.

Adauga comentariu