Pregătește milionul de euro, Ștefane!

După o perioadă grea de campanie electorală urmată de weekend-ul cu alegerile locale, am avut și eu un sfârșit de săptămână liber.

Am reușit să mă deconectez și eu pentru câteva ore de știri și am putut sta liniștit cu familia și prietenii mei. Liniștea mi-a fost perturbată duminică seara când am început să fiu bombardat cu mesaje și cu telefoane, fiind întrebat „Ce are Mandachi cu tine?”.

În primă fază nu am înțeles nimic, reușind să mă lămuresc abia după ce am intrat în posesia unor screenshot – uri în care apărea o postare în care eroul local Ștefan Mandachi mă face cu ou și cu oțet. Proaspătul cetățean de onoare al municipiului Suceava m-a blocat de ceva timp pe rețele de socializare pentru că am îndrăznit să nu-l ridic în slăvi după cum a fost obișnuit.

Citind postarea aflu că Mandachi m-ar fi dat în judecată pentru o poză sau ceva de genul. Țin să-l anunț că-și pierde timp și energie aiurea deoarece eu nu am nicio legătură cu acuzațiile pe care mi le aduce dintr-un simplu motiv: am prins și eu un weekend liber și chiar nu mi-am pierdut timpul și energia cu persoane de genul lui.

Informații false lansează el, deoarece nu a avut nici măcar curiozitatea de a da un telefon sau de a-și pune un vasal să mă întrebe dacă aș avea vreo legătură cu articolul în cauză.

Despre celelalte mizerii scrise despre mine va avea ocazia să dea explicații în fața instanței de judecată, unde ne vom întâlni, urmând a-i cere daune de un milion de euro, așa cum este eroul local obișnuit să solicite.

Sursa foto: Facebook/ Ștefan Mandachi

Adauga comentariu