Prima etapă a campaniei de informare „De ce Siguranță Rutieră” a IPJ Suceava s-a încheiat

În perioada 24 septembrie - 22 octombrie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a desfășurat prima etapă a campaniei de informare „De ce Siguranță Rutieră?”.

Această campanie propune creșterea gradului de conștientizare, atât cu privire la amploarea problemei siguranței rutiere cât și a beneficiilor substanțiale ale îmbunătățirii siguranței rutiere în plan social, economic, al sănătății și mediului. În cadrul campaniei, polițiștii rutieri au desfășurat activități de informare în rândul tuturor participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin viteza excesivă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, neportul centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil la volan, neutilizarea unui sistem de siguranță pentru copii și pericolele utilizării căștilor audio de către pietoni.

„Recomandările au fost susținute și de materiale cu caracter preventiv (broșuri și flayere), pe care polițiștii le-au distribuit participanților la trafic.

De asemenea, au fost distribuite în unitățile de învătământ afișe cu recomandări preventive, întrucât se dorește conștientizarea necesității formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil”, a transmis IPJ Suceava.

IPJ Suceava răspunde la întrebarea „De ce Siguranță Rutieră?”

  • Pentru că la nivelul județului Suceava se înregistrează în continuare un număr mare de accidente rutiere, unele dintre ele soldate cu consecințe din cele mai grave.
  • Pentru că doar în primele 9 luni ale anului 2021, pe drumurile publice din județul Suceava 62 de persoane și-au pierdut viața, alte 89 fiind rănite grav.
  • Pentru că la nivel național, Inspectoratul General al Poliției Române implementează proiectul ,,Educație Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Prin intermediul proiectului sunt derulate și 6 campanii naționale de informare și vor fi achiziționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și o caravană educațională.

 

Adauga comentariu