Primăria Suceava organizează licitația prin care vinde rablele ridicate din oraș: „840 de lei este prețul de pornire al celui mai ieftin autovehicul”

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat faptul că municipalitatea ridică în continuare toate mașinile abandonate pe domeniul public și privat al municipiului reședință de județ. În plus, la data de 28 iulie 2022, Primăria Suceava organizeaza licitația publică prin care vinde autovehiculele abandonate sau fără stăpân.

„La depozitul mașinilor abandonate, cel de la Uzina de apă Dragomirna, sunt în prezent 28 de autovehicule ce au fost evaluate de specialiști și se va putea licita pentru ele.

Oferta de licitație publică va fi cu strigare, 840 lei este prețul de pornire al celui mai ieftin autovehicul și 1970 lei prețul de pornire al celui mai scump autovehicul.

Pentru a afla mai multe informații cu privire la licitația bunurilor puteți accesa linkul de mai jos și apela la numărul de telefon 0230212696, interior 147”, a spus Lucian Harșovschi.

Adauga comentariu