Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți l-au trimis în judecată pe inculpatul Dorin Ioan Pînzar, primarul comunei Sucevița, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„La data de 17.03.2022, în jurul oreilor 03.30, a fost surprins în flagrant în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan pe DN 17A din comuna Sucevița, județul Suceava, iar ca urmare a prelucrării mostrelor biologice de sânge prelevate s-a stabilit că avea o alcoolemie de 2,29 g/l alcool pur în sânge, la prima probă, iar la a doua probă o alcoolemie de 2,05 g/l alcool pur în sânge”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru Glasul Sucevei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Rădăuți.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
sursa material: glasulsucevei.ro
Adauga comentariu