Prorectorul USV, Mihai Dimian, îi dă într-adevăr motive de plâns smiorcăitului edil al Sucevei privind Parcul Șipote: „Discutăm foarte mult despre viitorul și trecutul Parcului Șipote însă nu facem aproape nimic pentru prezent”

Astăzi, imediat după ce edilul Sucevei, Ion Lungu, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia s-a smiorcăit spunând că societatea civilă și alte partide politice și-ar atribui merite privind Parcul Șipote, Mihai Dimian (prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava) a amintit un aspect care de-a dreptul ar trebui să îl înlăcrimeze pe cel care s-a aflat la frâiele Sucevei în ultimii 17 ani. 

„Înțeleg și găsesc justificată supărarea domnului Primar Lungu în privința asumării unor merite necuvenite de către alții. În același timp, discutăm foarte mult despre viitorul și trecutul Parcului Șipote însă nu facem aproape nimic pentru prezent. Sunt gunoaie, copaci căzuți, bănci și scări rupte, corpuri de iluminat nefuncționale, probleme ce ar putea fi rezolvate în 3-4 zile de personalul de la gospodărirea spațiilor verzi (îi mai putem ajuta și noi când se apucă de treabă). Se discută de săptămâni întregi despre cât de mult interes politic, administrativ și cetățenesc există pentru acest parc dar gunoaiele rămân nemișcate...”, a spus prorectorul USV, Mihai Dimian pe pagina sa de Facebook.

Vă amintim faptul că, pe lângă starea deplorabilă în care se află în continuare Parcul Șipote, zona respectivă este una deosebit de periculoasă pentru persoanele care se încumetă să se plimbe prin așa-zisul parc chiar și ziua. La data de 14 martie 2021, pe la ora 14.00, doi adolescenți au fost tâlhăriți de către doi indivizi impunători care i-au amenințat cu cuțitul.

După aproape o lună de la acel eveniment, polițiștii au reușit să dea de urma tâlharilor.

Adauga comentariu