Răsturnare de situație în cazul celor doi tâlhari din Parcul Șipote. Ambii inculpați au fost condamnați la închisoare cu executare, iar decizia este definitivă

Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului Akbar Ioan Biriș privind condamnarea acestuia la șapte ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

În schimb, magistrații au admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind înlăturarea dispoziției de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei de trei ani de închisoare pe care a primit-o inculpatul Elvis Stan. Așadar, și acesta își va executa pedeapsa în regim privativ de libertate. 

Decizia este definitivă. 


 

Vă amintim faptul că în luna martie a anului curent, polițiștii suceveni cautau doi indivizi de etnie rromă care au tâlhărit doi adolescenți, chiar în plină zi, în Parcul Șipote.

Incidentul extrem de grav s-a produs duminică, 14 martie 2021, în jurul orei 14.00. Paul G. și Călin N., ambii de 17 ani, se plimbau prin Parcul Șipote când au fost abordați de doi tineri de etnie rromă, care le-au cerut telefoanele pentru a da un telefon.

Cei doi adolescenți au refuzat, însă au început să fie amenințați, rromi spunându-le că îi vor tăia cu cuțitul dacă nu le înmânează telefoanele.

Speriați, cei doi băieți au dat telefoanele și au rupt-o la fugă, oprindu-se direct la Poliție, reclamând ce au pățit.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tâlhărie, cercetările fiind continuate în vederea prinderii autorilor și recuperării prejudiciului.

După aproape o lună de la acest incident, polițiștii suceveni au dat de urma tâlharilor, respectiv de Akbar - Ioan Biriș (28 de ani), din municipiul Fălticeni, și Elvis Stan (24 de ani), din comuna Pătrăuți. La data de 8 aprilie indivizii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în ziua următoare au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Pe urmă, prin luna mai 2021, inculpații și-au încercat norocul cu judecătorii suceveni cerându-le să-i lase acasă. Solicitarea lui Biriș a fost respinsă, acesta rămânând în arest, iar solicitarea lui Stan a fost admisă, acestuia fiindu-i schimbată măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar.

 

Adauga comentariu