Recidivist trimis în judecată după ce a violat-o pe fiica concubinei sale de peste 60 de ori. Victima a început să fie abuzată sexual de la vârsta de nouă ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat recidivist aflat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, începând de la sfârșitul anului 2013 și până înainte de Crăciunul anului 2018, a constrâns persoana vătămată minoră care în prezent are vârsta sub 14 ani să întrețină de mai multe ori raporturi sexuale cu el împotriva voinței sale prin constrângere fizică și morală.

Din cercetări a rezultat comiterea a cel puțin 60 de acte materiale ale acestei infracțiuni, profitând și de faptul că victima minoră se afla în îngrijiriea sa fiind fiica concubinei sale.

Inculpatul a recunoscut în principiul săvârșirea faptei, dar a susținut în mod nereal că minora chiar și-ar fi dorit activitatea sexuală la care a constrâns-o în ciuda vârstei fragede pe care o avea în acel moment.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Adauga comentariu