Respectul Primăriei Suceava pentru Centenar: monument ridicat în cinstea Marii Uniri, inaugurat la anul


Primăria municipiului Suceava a decis să investească o sumă importantă de bani pentru a ridica un monument în cinstea împlinirii a 100 de ani de la Unire. Toate bune și frumoase, însă Monumentul Centenarului va putea fi inaugurat cel mai devreme în 2019 cand se vor împlini 101 ani de la Marea Unire. 
Arhitectul Mircea Dăneasa, sculptorul statuii Bucovina Înaripată din apropierea Palatului Administrativ Suceava, a fost ales pentru realizarea monumentului în cinstea Unirii sau cum i s-a spus provizoriu Monumentul Centenarului.

“L-am întrebat pe domnul Dăneasa, termini anul ăsta? Și el mi-a spus nici într-un caz! N-am avut discuții pe valoare, dar sunt convins că vine cu o valoare astronomică”, a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
 
Declarațiile primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, ne aduc la cunoștintă ca orașul Suceava va beneficia de un monument destinat Unirii care va costa undeva la 100.000 euro, locul amplasării cât și ziua inaugurării nefiind clare. Lungu credea că, în condițiile în care nu vor exista contestații în urma concursului de pe data de 19 aprilie 2018, proiectul desemnat învingător va putea fi terminat în maximum trei  luni. Apropiindu-se ziua în care se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire, primarul Sucevei și-a dat seama că monumentul nu va putea fi terminat anul acesta. 

Edilul Sucevei a venit însă cu o altă propunere anunțând că în locul Monumentului Centenarului va fi amplasat o altă statuie. În Parcul Steagurilor, lângă Palatul Administrativ, ar urma să fie amplasat bustul lui Iancu Flondor, unul dintre principalii artizani ai Unirii.

„În urma discuțiilor avute cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, pentru că nu ne încadrăm în acest an cu realizarea Monumentului Unirii, am decis să intrăm în septembrie cu un proiect de hotărâre prin care să modificăm hotărârea dată, pentru că în acel loc va fi amplasată altă statuie, bustul lui Iancu Flondor. Statuia este achiziționată de Muzeul Bucovinei, iar termenul de livrare este 5 octombrie. Primăria Suceava va realiza soclul statuii, în asociere cu Muzeul Bucovinei”, a declarat Ion Lungu.

În concluzie, municipiul Suceava se va putea bucura de un monument în valoare de circa 100.000 euro din fibră de sticlă, ce va fi inaugurat cel mai devreme în 2019 în cinstea centenarului sărbătorit în 2018, amplasat nu se știe unde.

Adauga comentariu