Restaurantele, barurile, discotecile și cinematografele vor fi închise în municipiul Rădăuți până în anul 2021. Localitatea a intrat în scenariul roșu

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a hotărât faptul că municipiul Rădăuți intră în scenariul roșu, deoarece rata infectărilor cu coronavirus depășește trei cazuri la mia de locuitori. Odată cu luarea acestei hotărâri, restaurantele şi cafenelele vor fi închise pentru următoarele 14 zile.

Restricțiile au intrat în vigoare de la data de 22 decembrie 2020, ora 00.00 și vor fi valabile cel puțin până la data de 4 ianuarie 2020, 

Nu doar restaurantele, cafenelele, barurile, cluburile și discotecile vor fi închise. Este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, precum şi activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06.00 - 23.00; prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 metri între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite.

De asemenea, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Adauga comentariu