Restaurantele, sălile de cinema și teatrele vor fi închise în municipiul Suceava de mâine. Masca de protecție va fi obligatorie și în spațiile deschise

Astăzi, directorul Direcției de Sănătate Publică Suceava a anunțat faptul că de mâine vor fi impuse noi restricții în municipiul Suceava, din cauza numărului mare de infectări din ultima perioadă.

„Toate restaurantele și cafenelele din municipiul Suceava își suspendă activitatea la interior, începând de sâmbătă, 10 octombrie, cu excepția unităților de cazare unde restaurantele rămân deschise pentru cei cazați. Rămân deschise terasele. Măsura este valabilă până când gradul de infectare va scădea sub 1,5 la mia de locuitori”, a spus Dinu Sădean, director DSP Suceava, conform jurnalistei Oana Șlemco.

De asemenea, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului în Suceava vor fi impuse și următoarele măsuri:

- Obligativitatea purtării măștilor de protecție, pentru toată lumea, pe o rază de 50 de metri în jurul unităților școlare - grădinițe, școli, licee, universitate, în municipiul Suceava;

- Obligativitatea purtării măștii de protecție în spații aglomerate, respectiv piețe agroalimentare, bazar, stații de transport public, peroanele gărilor, spații de agrement și obiective turistice;

- Suspendarea activității instituțiilor care organizează spectacole și concerte, dar și a cinematografelor;

- Interzicerea spectacolelor și/sau concertelor și a altor activități culturale, pentru o perioadă de două săptămâni.

Adauga comentariu