Să moară şi PNRR-ul vecinului!

Ce-a mai făcut pentru România liderul grupului Renew Europe, europralamentarul "plusere" Dacian Cioloș? A anunțat miercuri, într-un mesaj pe Twitter, că Executivul de la Bruxelles suspendă aprobarea planului de redresare al Ungariei, trimis de Guvernul lui Viktor Orbán, ca urmare a insistenţelor sale şi ale grupului al cărui lider este. O mare victorie pentru România, pentru propăşirea şi prosperitatea poporului român!

Să admitem că ce-i mână în luptă pe cei de la Grupul Renew Europe din Parlamentul European e cauză nobilă, cu luptă (aşa cum ne-am obişnuit) împotriva corupţiei. În scrisoarea trimisă şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 29 iunie, s-a solicitat să nu se aprobe planul de redresare al Ungariei propus de guvernul lui Viktor Orbán până când nu va fi adoptat un sistem eficient antifraudă în ţara vecină şi prietenă.

Mă rog, la trecutul de tânăr “vătraş”, “peremist” şi “soroşist” al lui Dacian Cioloş, nu ştim cât de prietenă îi este de fapt Ungaria – dar asta este altă poveste. Adevărata poveste este cea în care lupta e bună, e frumoasă, dar se duce în ţara greşită. Pe Cioloş ar trebui să-l preocupe, în primul rând mizeria de acasă din România – acum nu mai este comisar european, ci europarlamentar român.

Am fi putut povesti despre PNRR-ul lui Ghinea – care este, dar lipseşte cu desăvârşire. Sau despre corupţii noştri ce noi, aprigi aspiratori la bani publici - mai ales când atâtea miliarde de euro sunt trecute în PNRR la capitolul "consultanţă", domeniu în care "pluseriştii", "oengişti" prin definiţie, excelează. De nici nu mai ştim dacă Dan Barna are sau nu dosar de corupţie...

Ce-i drept şi pe Viktor Orban nu-l durea mânuţa să accepte cele trei “steguleţe”-propuneri semnalate de Renew, prin care să arate că el e de bună credință și să demonstreze tuturor că “răii de la “Briucsăl” nu aveau alt motiv de suspendare decât că nu vrea el să se integreze creştinşte cu LGTBQ+...

Să acorde Oficiului European de Luptă Antifraudă acces la lista beneficiarilor finali ai banilor din Planul de Redresare și Reziliență; să facă în aşa fel încât “persoanele și entitățile cu istoric de nereguli financiare „grave” sau de conflicte de interese să nu poată primi fonduri prin Planul de Redresare"; şi să abroge şi/sau să revizuiască “legile care împiedică jurnaliștii de investigație și organizațiile societății civile să acceseze informațiile publice”.

Nu-ţi trebuie multă ştiinţă sociologică pentru a şti că nevoile primare ale populaţiei sunt, în ordine: Sănătatea, Banii şi Distracţia. Că vorbim despre Ungaria, că vorbim despre România, Statele Unite ale Americii, Franţa şamd., banii vorbesc peste tot în lume.

Cu banii se pot obţine hrană, adăpost, confort, îmbrăcăminte, distracţie. Aşa că este bine să fii bogat, să nu fii sărac (vorba marelui filozof al balonului rotund, Gică Hagi).

După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa există şi ţări bogate sau ţări sărace.

Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu constă în vechimea lor. O dovedesc India sau Egiptul, care există de mii de ani dar sunt sărace. Şi sunt ţări ca Australia, Noua Zeelandă, care în urmă cu 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate.

Diferenţa dintre ţările bogate şi cele sărace nu este legată nici de resursele naturale pe care acestea le posedă. Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii, nici creşterii vitelor, şi nici nu are petrol sau minereuri, este a doua putere economică mondială. Teritoriul său este ca o mare fabrică ce importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, acumulând în acest mod bogăţia.

Mai există şi Elveţia, ţară fără acces la mare, dar care deţine una dintre cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume, care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura agricolă doar patru luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Dar care are cele mai bune produse lactate din Europa. Şi care ca şi Japonia nu are materie primă dar exportă produse greu de întrecut. O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în „casa de bani” a lumii.

Nu este nici inteligenţa oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie… O demonstrează studenţii din ţările sărace care învaţă în ţările bogate şi obţin rezultate remarcabile în domeniile pe care le studiază.

Nici rasa nu face diferenţa între săraci şi bogaţi. În ţările Europei Occidentale sau în SUA putem vedea cum „leneşii de serviciu” (din preconcepţie) demonstrează că sunt forţa productivă a respectivelor state.

Şi atunci, ce face diferenţa?

Atitudinea oamenilor face diferenţa.

În ţările bogate vedem că, majoritar, populaţia respectă următoarele reguli: etica; ordinea şi curăţenia; integritatea şi cinstea; punctualitatea; responsabilitatea; dorinţa de perfecţionare; respectul pentru legi şi regulamente; respectul pentru drepturile celorlalţi; dragostea pentru muncă; efortul pentru a face economii şi cheltuirea cu chibzuială.

În ţările sărace, numai o mică parte din populaţie se conduce după aceste reguli. "Da' las' că merge şi-aşa" - e litera de lege.

Nu suntem săraci pentru că ţara noastră nu are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi. Suntem săraci din cauza atitudinii noastre. Ne lipseşte educaţia şi, în lipsa acesteia, caracterul pentru a ne comporta şi conduce după aceste principii.

Aţi fost în Ungaria?

Aţi văzut ce oraşe, ce sate, ce turism, ce agricultură, ce drumuri au ei? De ce nu îşi iau ungurii lumea-n cap să-şi caute bunăstarea în altă parte precum românii, şi bulgarii? În orice statistică europeană privind Sănătatea, Banii şi Distracţia, Ungaria e mereu undeva în Top 10. De ce e România mereu pe ultimul loc?

Că diferenţa dintre politicienii maghiari şi cei români este că ei nu se rezumă la vorbe goale. Ei când vorbesc despre capitalul maghiar, despre familia maghiară, despre suveranitatea maghiară, despre investiţii şi locuri de muncă, au fapte, au politici, au bani puşi în slujba acestora, cu rezultate foarte bune. Indiferent de cât de mare le-ar fi corupţia, nu fură de la Sănătate, nu-şi distrug Educaţia, nu dezonorează Munca. Şi nici nu-şi pun capră Patria!

Aşa că Cioloş mai bine-şi vedea de PNRR-ul nostru.

Şi, gata!

Adauga comentariu