Șase luni de închisoare cu suspendare pentru un individ care l-a lovit cu palma pe un bărbat în fața caselor de bilete din interiorul Gării Burdujeni

Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Tibi Robert Căldăraru la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Suceava sau în cadrul Primăriei Păltinoasa, pe o perioadă de 60 de zile.

Decizia nu este definitivă. Față de aceasta se poate face apel în termen de 10 zile de la comunicare.


La data de 17 februarie 2021, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat faptul că, în timp ce se afla în incinta Stației CF Suceava, a fost lovit cu palma peste față de către o persoană de etnie rromă.

Conform victimei, la acea dată, pe la ora 11.45, acesta a fost lovit cu palma de către un individ, dar nu a scos certificat medico-legal din cauza lipsei banilor.

Un martor a spus că în acea zi, în jurul orei 12.00, în zona caselor de bilete a observat un bărbat ce avea un bandaj medical pe una dintre mâini și care, fără a avea un motiv, a lovit o persoană care se afla în fața caselor de bilete.

Un alt martor a spus că și-a petrecut acea dimineață în compania lui Tibi Robert Căldăraru, cu care a consumat băuturi alcoolice la localurile din apropierea gării. Pe la ora 11.30, cei doi au intrat în incinta Stației CF, unde, pe fondul consumului de alcool, Căldăraru a intrat în conflict cu mai multe persoane, dar nu a observat momentul în care acesta a lovit o persoană.

Înregistrările video captate de sistemul de supraveghere amplasat în Stația CF Suceava au surprins momentul în care inculpatul a lovit-o pe persoana vătămată. În imagini a fost observat Căldăraru care, după ce a avut o discuție cu persoana vătămată, timp de 5 - 6 secunde, a lovit-o cu palma în zona feței.

Inculpatul a recunoscut agresiunea. Căldăraru este o persoană neșcolarizată, nu are ocupație și nici loc de muncă.

sursa material: ziaruldepenet.ro

Adauga comentariu